În zilele de vineri 4 și sâmbătă 5 septembrie, Parcul Lumea Copiilor a găzduit un mare târg de difuziune culturală, cu participarea reprezentanțelor a mai mult de 50 de entități, printre care ambasade, organizații internaționale și institute culturale internaționale cu sediul în București.
La standul peruan, sub responsabilitatea Ambasadei Republicii Peru în România, s-a promovat turismul prin intermediul difuzării de video-uri și distribuirii de broșuri cu informații despre circuitele turistice din nordul și din sudul țării noastre. De asemenea, s-au împărțit anunțuri promoționale despre pachetele turistice pentru Peru, elaborate de o cunoscută agenție de călătorii românească.
De asemenea, s-au afișat diverse mostre de meșteșuguri care au trezit atenția publicului numeros ce a vizitat acest festival. La spectacolul artistic muzical, care s-a desfășurat paralel cu acest eveniment, a fost prezentată formația “Sin Fronteras” care a interpretat cântece ale muzicii tradiționale andine din țara noastră.
Organizatorii au estimat că la acest târg au participat în jur de 15.000 de persoane. Acest eveniment s-a realizat cu ocazia așa numitului “Festival al Ambasadelor”, organizat de Asociația Escu (Educație, Societate, Cultură și Umanitate), cu susținerea Ministerului de Afaceri Externe (MAE) din România.