ZIUA PERUANILOR CARE LOCUIESC ÎN STRĂINĂTATE
19.10.2017
PARTICIPAREA ECHIPEI PERUANE “INFAMOUS GAMING” LA O COMPETIȚIE DE JOCURI VIDEO ÎN ROMÂNIA
23.10.2017

CURSURI DE PREGĂTIRE PENTRU A APLICA LA ACADEMIA DIPLOMATICĂ DIN PERU

La solicitarea Fundației Academia Diplomatică din Peru (FADP), se informează că această instituție va organiza, pentru prima dată, un curs de pregătire pentru a aplica la ADP, sub formă de frecvență redusă și virtuală.

Cursul cu frecvență redusă a fost organizat în cooperare cu Universitatea Catolică San Pablo din Arequipa și este conceput pentru tinerii din acest oraș, ca și din Moquegua și Tacna, cu scopul de a cuprinde macroregiunea sud a țării. Trebuie menționat că deși acesta este primul curs cu frecvență redusă organizat de FADP, se așteaptă ca de acum înainte să se concretizeze inițiative similare cu alte universități din diverse orașe ale țării, cu scopul de a promova descentralizarea în cazul pregătirii tinerilor interesați să aplice.

Cursul menționat va începe luni, 6 noiembrie 2017, și se va termina sâmbătă, 27 ianuarie 2018. Orele cu frecvență vor avea loc în zilele de sâmbătă, de la ora 09:00 la ora 12:00 și de la ora 14:30 la ora 18:00.

În același timp, FADP va organiza un curs virtual, la care se va putea accede din orice loc din țară și din exterior. Cursul va începe luni, 6 noiembrie 2017, și se va termina miercuri, 31 ianuarie 2018.

Pentru mai multe informații, se atașează afișele și materialele descriptive ale fiecărui curs. De asemenea, se atașează un pliant cu informații actualizate privind ADP, concursul de admitere și cerințele pentru a aplica.

Afiș – Curs cu frecvență redusă

Afiș – Curs virtual

Pliant – ADP

Curs pregătire frecvență redusă sediu Arequipa

Curs de pregatire virtual

București, 19 octombrie 2017