SE INAUGUREAZĂ EXPOZIȚIA DE FOTOGRAFIE QHAPAQ ÑAN ÎN BELGRAD
06.04.2016
MARELE PREMIU SPECIAL DE POEZIE “MIHAI EMINESCU” 2016, DECERNAT POETULUI ARTURO CORCUERA ÎN ROMÂNIA
16.05.2016

ATELIERE DE PREZENTARE CULTURALĂ ÎN LICEELE DIN BUCUREȘTI

Continuând activitățile de prezentare a culturii peruane, Ambasada Peru în România a realizat atelierele ”Descoperă Peru”, la Liceul Teoretic ”Nicolae Iorga” și Liceul Teoretic ”Alexandru Vlahuță”, în zilele de 19 și 21 ale acestei luni. Ambele sunt școli la nivel de învățământ secundar, care fac parte din sistemul public de educație.

În cadrul evenimentului menționat mai sus a fost făcută o prezentare privind cultura și istoria țării noastre, care a inclus informații despre Caral, Liniile Nazca, Seniorul din Sipan, incași, Machu Picchu, geografia, flora, fauna și dansurile tradiționale ale țării noastre. Această prezentare a fost urmată de o prezentare de instrumente muzicale, precum quena și zampoña, care a culminat cu o interpretare de muzică tradițională andină.

Evenimentele menționate anterior au fost organizate în cooperare cu Inspectoratul Școlar București, entitate care dedică această săptămână unei serii de activități educative extracurriculare oferind studenților oportunitatea de a învăța despre diverse teme care nu sunt incluse în programa școlară, în cadrul a ceea ce constituie ”Săptămâna Școala Altfel”.

2016 04 21 escuela diferente FOTO1

2016 04 21 escuela diferente FOTO2

2016 04 21 escuela diferente FOTO3

2016 04 21 escuela diferente FOTO4