ÎNCHIDEREA LISTEI CU ALEGĂTORI
24.11.2015
MUNICIPALITATEA BUCUREȘTI NUMEȘTE STRADA “INTRAREA PERU”
02.12.2015

APEL LA ALEGERILE GENERALE 2016

Avem plăcerea de a informa Comunitatea peruană rezidentă în România, Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Moldova și Serbia că Guvernul Peruan, prin intermediul Decretului Suprem Nr. 080-2015-PCM, publicat în 14 noiembrie 2015, a convocat la Alegeri Generale, duminică, 10 aprilie 2016, pentru alegerea Președintelui Republicii, Vice-președințiilor, precum și a Congresiștilor Republicii și a reprezentanților peruani ai Parlamentului Andin.

În articolul al doilea al menționatului Decret Suprem se semnalează că în cazul în care nici unul dintre candidații pentru Președintele Republicii și pentru Vice-preșendinți nu vor obține mai mult de jumătate dintre voturile valide, se va organiza o a doua alegere electorală între candidații care au obținut voturile cele mai multe, duminică, 5 iunie 2016.

Am fi recunoscători conaționalilor noștri să răspândească informația menționată anterior cu scopul ca ai noștri compatrioți să poată participa la menționatele Alegeri Generale într-un număr cât mai mare posibil.