Ambasada Peru în România este condusă de doamna Ambasador María Eugenia Echeverría Herrera. Activitatea acestei Misiuni Diplomatice este orientată către întărirea dialogului politic, dezvoltarea cooperării bilaterale, ca și promovarea intereselor statului Peru în România, acoperind diverse domenii precum teme economice, cooperare judiciară, securitate, cultură, educație, sănătate, sport, știință și tehnologie.

Ambasada Peru în România funcționează și pentru Bosnia și Herzegovina, Republica Croația, Republica Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru și Republica Serbia.

Prin intermediul secțiunii consulare se oferă servicii consulare conaționalilor care au reședința în țările menționate mai sus. De la București se supervizează Consulatele Onorifice ale statului Peru din Belgrad (Serbia), Skopje (Macedonia), Timișoara (România) și Zagreb (Croația).

De asemenea, secțiunea consulară se ocupă de solicitările de viză prezentate de cetățenii straini și oferă informații generale despre Peru.